Dacă nu ești complet mulțumit de calitatea produselor primite, ai dreptul să le returnezi în termen de 14 zile calendaristice de la data primirii, conform O.G. 34/2014, prin poștă sau curier rapid.
Conform O.G. 34/2014, produsele personalizate sau cele realizate conform specificațiilor clientului nu pot fi returnate, cu excepția cazurilor în care nu respectă standardele de calitate sau nu corespund descrierii. Printre situațiile care permit returnarea se numără:
- Imaginea sau mesajul gravat diferă de ceea ce a fost trimis de client.
- Dimensiunile produsului sunt diferite față de cele specificate.
- Produsul personalizat nu este cel ales de client
- Produsul prezintă defecte de fabricație.
De asemenea, produsele pot prezenta anumite particularități, cum ar fi:
- Noduri de lemn sau fibre proeminente.
- Urme de tăiere mecanică sau cu laser.
- Diferențe de nuanță datorate masei lemnoase sau procesului de gravare.
- Diferențe de nuanță între produsul livrat și fotografia trimisă de client sau produsele prezentate pe site.
În cazul articolelor care necesită prelucrare manuală (gravuri, caricaturi, schițe etc.), pot apărea mici modificări ale trăsăturilor, influențate de calitatea pozei primite. Aceste variații nu vor fi considerate defecte, iar comanda va fi realizată conform specificațiilor, fără a fi necesară confirmarea telefonică.
Pentru produsele personalizate, clientul trebuie să anunțe vânzătorul despre eventualele defecte în termen de 7 zile de la primirea produsului. În această situație, vânzătorul va încerca să remedieze defectul în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea sesizării. Dacă problema nu poate fi remediată, produsul va fi înlocuit cu unul conform, dacă există stoc disponibil. Dacă produsul nu mai este disponibil, vânzătorul va returna contravaloarea produsului și costurile de transport în termen de 25 zile calendaristice de la primirea sesizării. Rambursarea se va face prin virament bancar în contul clientului, iar pentru comenzile achitate prin ramburs, contravaloarea va fi returnată prin virament bancar.
Pentru comenzile plasate prin alte canale (Facebook, telefonic, WhatsApp), nu se acceptă retururi pentru produse standard sau produse personalizate, în cazul în care au apărut erori de comunicare, cum ar fi:
- Coduri de produse greșite.
- Greșeli de tastare.
- Erori de exprimare.
- Alte greșeli apărute din cauza solicitării de modificare a produselor standard.
